BUŞTENI - Alpinişti de weekend
După o noapte aproape albă reuşesc, cu chiu şi vai, să mă trezesc. Duş, cafea, iar în drum spre birou câteva merdenele. E o dimineaţă caldă de vară, cu un cer plin de nori cenuşii încărcaţi. Spre amiază însă soarele ne îmbie, prin fereastra inundată de raze blânde aurii, să luăm prânzul în aer liber. Păsărelele prind glas şi încep a ciripi de zor, mai puţin când îşi fac curaj să culeagă cele câteva firimituri de pe masă. Vibraţia energică a telefonului ce îmi dă de veste că am primit un mesaj le sperie, astfel că îşi iau zborul. Citesc: "ce spui de un weekend la munte?" Răspund de îndată: "yupii!!"
Plecăm târziu din Bucureşti, dar jocul "ce încape într-o valiză" ne prinde atât de mult încât nu ne dăm seama când ajungem la pensiunea din Poiana Ţapului. Lăsăm bagajele în camere, maşina în parcare şi o luăm la pas spre cascada Urlătoarea. Indicatorul ţintuit de trunchiul unui copac ne spune că urmează un traseu de 30 de minute.
Prima parte constă într-o urcare susţinută şi este puţin solicitantă.
De la căbănuţă însă
urmează o plimbare lejeră. Întâi pe o potecă îngustă, iar mai apoi pe una foarte lată şi plană.
Pe măsură ce ne apropiem de ea, începem să îi auzim "urletul". Trecem podul de lemn, ne strecurăm printre câteva stânci şi iată-ne ajunşi! E frumoasă, iar apa rece de munte ne face pielea de găină.
Coborâm, colindăm puţin aleile Buşteniului şi ne întoarcem la pensiune, pentru un grătar şi câteva beri reci.. Azuga, că doar suntem la munte.
O siestă ar pica taman bine acum, dar sunt provocat la un joc de societate. Ce avem, monopoly? Muahahaha, să vedeţi ce bătaie vă dau!
Toată lumea e la start, aşadar să înceapă distracţia!
Cumpăr la un preţ mai mic decât valoarea intrinsecă a activelor şi vând la un preţ peste această valoare. Decizia de a continua să investesc în proprietăţi imobiliare aflate în străinătate nu doar că îmi surprinde adversarii, dar generează în acelaşi timp şi o creştere de capital. Ahh, victoria e atât de aproape! Intervine însă în ecuaţie un factor ce, probabil din cauza berii, nu l-am luat în calcul: criza economică! În traducere, o serie de mâini proaste la zaruri. Impactul este atât de nimicitor încât nu îmi revin, iar imperiul se prăbuşeşte într-un nor de praf.. am pierdut. Când le-am zis că îi bat, mi-au răspuns râzând să îmi văd de drum, că am nevoie de meditaţii. Încep să mă gândesc că poate mi-ar fi prins bine. Cu toate astea, parcă o şi aud pe mama spunându-mi: "măi băiete, tu ai nevoie de meditaţii la meditaţii" În această notă decid că e cazul să mă bag la nani, mâine o să fie o zi plină.
Cocoşul din ograda pensiunii ne dă negreşit trezirea dis de dimineaţă. Daţi-mi careva un topor, că acu' fac un borş cu tăiţei de casă din el! Întind mâna spre cactus, apuc ghiveciul şi vreau să ies. Mă vede, înţelege ce am de gând să fac şi mă trage înapoi în pat lângă ea: "hai, mai stai aici cu mine"
Avem o urcare serioasă de făcut, aşa că micul dejun ne prinde foarte bine. Plecăm spre Buşteni, dar ceaţa nu ne permite să vedem crucea din şaua masivului Caraiman, obiectivul nostru de astăzi, cel puţin nu încă.
Parcurgem repede secţiunea de pădure, iar muntele îşi arată, bucuros de vizită, stâncile golaşe.
Continuăm să urmăm traseul marcat de crucea albastră, pe Jepii Mici.
Pe alocuri folosim lanţurile pentru a putea înainta.
Facem cu mâna oamenilor aflaţi în telecabina ce pare atât de micuţă.
Ce frumos se vede oraşul de la înălţime.
Ia să dăm totuşi olecuţă di zoom.
Căpriţele de munte aleargă de zor.
Urmează altă secţiune cu lanţuri. Deşi urcarea ne solicită, nu suntem obosiţi, iar adierea vântului ne mângâie atât de plăcut obrazul.
Floare de munte:
Iată-ne ajunşi la cabana Caraiman, unde facem un popas. Ne cam încearcă foamea, aşa că scoatem din desagă nişte sandvişuri. Alături, ciocolată caldă. Este atât de bună încât ne unge la suflet.
Începem a zgribuli, ceaţa e densă şi vizibilitatea redusă. Ne acoperim şalele cu o haină mai groasă şi purcedem încetişor spre monumentul eroilor, aflat la 45 de minute distanţă.
Îl găsim cufundat într-o pâclă groasă.
Luăm calea megalitului antropomorf.
Sfinxul:
Platoul Bucegi:
Coada pentru a coborî cu telecabina este atât de lungă încât iese din clădire. De fiecare dată este la fel, aşa că suntem pregătiţi să ne aşteptăm rândul.
Izbutim, două ore mai târziu, să păşim pe platformă.
Priveliştea, deşi văzută printr-un geam mazac, este mirifică!
Reclama unui negustor ce vrea să atragă muşterii ne captează atenţia: "Arde pentru doamnele blondine, dau porumb cu vitamine. Vitamina A şi B, să-ţi mai crească.. pletele!"
Interesantă abordare, are însă succes cu ea? Ia să vedem.
FOTO: Sony DSC-H3
AUDIO: Cântec de munte
VIDEO: Vedere
Plecăm târziu din Bucureşti, dar jocul "ce încape într-o valiză" ne prinde atât de mult încât nu ne dăm seama când ajungem la pensiunea din Poiana Ţapului. Lăsăm bagajele în camere, maşina în parcare şi o luăm la pas spre cascada Urlătoarea. Indicatorul ţintuit de trunchiul unui copac ne spune că urmează un traseu de 30 de minute.
Prima parte constă într-o urcare susţinută şi este puţin solicitantă.
De la căbănuţă însă
urmează o plimbare lejeră. Întâi pe o potecă îngustă, iar mai apoi pe una foarte lată şi plană.
Pe măsură ce ne apropiem de ea, începem să îi auzim "urletul". Trecem podul de lemn, ne strecurăm printre câteva stânci şi iată-ne ajunşi! E frumoasă, iar apa rece de munte ne face pielea de găină.
Coborâm, colindăm puţin aleile Buşteniului şi ne întoarcem la pensiune, pentru un grătar şi câteva beri reci.. Azuga, că doar suntem la munte.
O siestă ar pica taman bine acum, dar sunt provocat la un joc de societate. Ce avem, monopoly? Muahahaha, să vedeţi ce bătaie vă dau!
Toată lumea e la start, aşadar să înceapă distracţia!
Cumpăr la un preţ mai mic decât valoarea intrinsecă a activelor şi vând la un preţ peste această valoare. Decizia de a continua să investesc în proprietăţi imobiliare aflate în străinătate nu doar că îmi surprinde adversarii, dar generează în acelaşi timp şi o creştere de capital. Ahh, victoria e atât de aproape! Intervine însă în ecuaţie un factor ce, probabil din cauza berii, nu l-am luat în calcul: criza economică! În traducere, o serie de mâini proaste la zaruri. Impactul este atât de nimicitor încât nu îmi revin, iar imperiul se prăbuşeşte într-un nor de praf.. am pierdut. Când le-am zis că îi bat, mi-au răspuns râzând să îmi văd de drum, că am nevoie de meditaţii. Încep să mă gândesc că poate mi-ar fi prins bine. Cu toate astea, parcă o şi aud pe mama spunându-mi: "măi băiete, tu ai nevoie de meditaţii la meditaţii" În această notă decid că e cazul să mă bag la nani, mâine o să fie o zi plină.
Cocoşul din ograda pensiunii ne dă negreşit trezirea dis de dimineaţă. Daţi-mi careva un topor, că acu' fac un borş cu tăiţei de casă din el! Întind mâna spre cactus, apuc ghiveciul şi vreau să ies. Mă vede, înţelege ce am de gând să fac şi mă trage înapoi în pat lângă ea: "hai, mai stai aici cu mine"
Avem o urcare serioasă de făcut, aşa că micul dejun ne prinde foarte bine. Plecăm spre Buşteni, dar ceaţa nu ne permite să vedem crucea din şaua masivului Caraiman, obiectivul nostru de astăzi, cel puţin nu încă.
Parcurgem repede secţiunea de pădure, iar muntele îşi arată, bucuros de vizită, stâncile golaşe.
Continuăm să urmăm traseul marcat de crucea albastră, pe Jepii Mici.
Pe alocuri folosim lanţurile pentru a putea înainta.
Facem cu mâna oamenilor aflaţi în telecabina ce pare atât de micuţă.
Ce frumos se vede oraşul de la înălţime.
Ia să dăm totuşi olecuţă di zoom.
Căpriţele de munte aleargă de zor.
Urmează altă secţiune cu lanţuri. Deşi urcarea ne solicită, nu suntem obosiţi, iar adierea vântului ne mângâie atât de plăcut obrazul.
Floare de munte:
Iată-ne ajunşi la cabana Caraiman, unde facem un popas. Ne cam încearcă foamea, aşa că scoatem din desagă nişte sandvişuri. Alături, ciocolată caldă. Este atât de bună încât ne unge la suflet.
Începem a zgribuli, ceaţa e densă şi vizibilitatea redusă. Ne acoperim şalele cu o haină mai groasă şi purcedem încetişor spre monumentul eroilor, aflat la 45 de minute distanţă.
Îl găsim cufundat într-o pâclă groasă.
Luăm calea megalitului antropomorf.
Sfinxul:
Platoul Bucegi:
Coada pentru a coborî cu telecabina este atât de lungă încât iese din clădire. De fiecare dată este la fel, aşa că suntem pregătiţi să ne aşteptăm rândul.
Izbutim, două ore mai târziu, să păşim pe platformă.
Priveliştea, deşi văzută printr-un geam mazac, este mirifică!
Reclama unui negustor ce vrea să atragă muşterii ne captează atenţia: "Arde pentru doamnele blondine, dau porumb cu vitamine. Vitamina A şi B, să-ţi mai crească.. pletele!"
Interesantă abordare, are însă succes cu ea? Ia să vedem.
AUDIO: Cântec de munte
VIDEO: Vedere
Comments
Post a Comment