HOINAR PE BALTĂ - Poveste pescărească
E ora 03.20. Alarma telefonului o să sune peste jumătate de ceas, dar gândul la marea captură nu-mi dă pace, astfel că mă trezesc. Mămăliga coaptă de cu seară s-a răcit şi o pot acum împacheta. Undiţele, lansetele, cortul, cizmele, berea.. toate pregătite. Curând ajunge şi colegul pescar, încărcăm maşina şi plecăm spre piaţa Rahova. De aici luăm ceva momeală vie: râme, larve de libelulă, viermuşi, casteri. Următoarea destinaţie, balta! Bine bine, dar sunt atâtea, la care? La aia cu peşte în ea, desigur! Avem însă timp, pe drumul spre Alexandria, să ne decidem la una.
Câteva secunde mai târziu, în jur de 3.600, suntem pe malul ei. Instalăm echipamentul, aruncăm nada, deschidem o bere şi.. aşteptăm. Este pentru prima dată când venim aici, iar speranţele sunt mari. Pentru că numele real îmi scapă cu desăvârşire, îi voi spune "Guvidele". Distanţa aproximativă până la acest rai al pescarilor: 50 de km.
Sunetele emise de natura plină de viaţă sunt în armonie, astfel că broaştele ce orăcăie, greierii ce cântă, raţele ce măcăne şi vântul ce adie printre crengile plecate ale sălciilor creează o atmosferă foarte plăcută. Doar urările de "fir întins" ale unor pescari ce abia ajung pe baltă, alături de piuitul senzorilor lansetelor perturbă din când în când liniştea.
"Ceva" se tot joacă la pluta uneia dintre undiţe, dar nu o scufundă suficient cât să merite prea multă atenţie. Până spre după-masă nu mai mişcă nimic, când, din senin, trage!! Simt cum opune rezistenţă, dar îl dovedesc şi îl scot la mal. Ce să vezi, "monstrul" e un pui de biban, cam cât degetul arătător de mare. Zâmbesc tâmp.. ştii cum e, zâmbetul ăla când faţa ta nu poate exprima alt sentiment decât acela de fericire. Momentul ăla când oamenii se uită în stânga şi în drepta să vadă de ce zâmbeşti, şi nu găsesc motivul. Eliberez peştele şi decid să pun o momeală nouă, porumb cu aromă de căpşuni. O decizie bună, pentru că imediat reuşesc o nouă captură. Ia să vedem, ce am prins de data asta? O roşioară.. frumoasă foc, dar mică, cam cât un sfert de palmă. O las să mai crească şi schimb iar momeala, pun o râmă grasă. E atât de energică încât leagă prietenii imediat ce ajunge pe fundul lacului. Trag vânjos de undiţă şi în câteva clipe ne privim ochi în ochi pentru prima oară, eu şi babuşca. Chiar dacă nu e peştişorul de aur, îi spun dorinţa şi apoi îi dau drumul.
Iubita parcă simte că sunt pe "val" şi mă sună. Întreabă câte kilograme am prins până acum. Atent la pluta ce joacă în continuare pe luciul apei, şi mai puţin la întrebarea ei, ajung să răspund: 3! E impresionată, nu credea că sunt un aşa bun pescar. Îmi pică fisa şi vreau să lămuresc confuzia, dar cum laudele continuă, decid să o las aşa cum a picat, încrezător fiind că voi recupera. Vârful undiţei se îndoaie din nou, pluta se scufundă.. e crap, fără discuţie! Nici nu aştept să îl trag bine din apă că îi şi trimit mesaj: 4! Eu cu gândul că am prins 4 peşti, nu 4 kilograme cum are ea impresia.. mda, iar am făcut-o de oaie. Mă concentrez şi aduc la mal o.. crenguţă.. na' belea! Nu ştiu cum o să o scot la capăt cu iubita, dar o să mă gândesc la o modalitate.
Seara se apropie şi n-am prins nimic. Începem să căutăm un loc unde să amplasăm cortul.
N-a fost să fie pe zi, dar la noapte, când e rece, o să prindem la greu. Ţânţarii încep să bâzâie şi să ne atace necontenit, sunt extrem de mulţi. Şi nici spray-ul nu l-am luat. Orice sacrificiu merită însă făcut pentru captura cea mare! Cu toatea astea, până dimineaţă, acţiune puţină spre deloc. Pesemene că au făcut şi ei nani. Devine foarte clar că acum, în zorii zilei, e momentul nostru. Găsim două locuri în stufăriş.
Flancul stâng:
Flancul drept:
Deodată aud un cântecel: "În oceanul Pacific locuia un peşte mic, şi pe coada lui scria, ieşi afară dum-nea-ta!". Un caras de toată frumuseţea, bravo!
Revin la locul meu, cu speranţa că voi reuşi totuşi să prind ceva. Şi chiar aşa se şi întâmplă, un rac se agaţă de cârlig. Apoi încă unul, şi încă unul, şi încă unul. Sunt destul de mici, dar dacă tot am noroc la ei, poate iese de o masă. În scurt timp am o cantitate suficientă, astfel că fac un foc, îi arunc în jar şi apoi mă bucur de un mic dejun copios.
Observ că mai avem multă nadă, aşa că încep să arunc cu ea în toate părţile, să ademenesc peştele. Ştiu că există, pentru că îl văd cum face sărituri, spre disperarea noastră. Cum însă nu avem sorţi de izbândă, la amiază începem să strângem echipamentul.
Surprind, înainte de a pleca, un frumos crin de baltă:
Plecăm spre Bucureşti, dar eu ştiu că am o problemă căreia trebuie să îi găsesc rezolvarea. Curând zăresc şi soluţia pe partea stângă, o pescărie. Oprim de îndată şi cumpăr 4 kilograme de caras proaspăt, ca orice pescar ce nu a avut succes pe baltă, dar care nu vrea să dezamăgească aşteptările. În parcarea de lângă bloc un vecin vede peştele ce se zbate încă în juvelnic şi mă bate, cu admiraţie, pe umăr. La ce l-ai prins, întreabă. Îi răspund: la talent vecine.. la talent. Ajung acasă şi se bucură la vederea lui, mai ales că ea ştie că a fost prins de mâna mea. Urmează desigur un ospăţ pe cinste: caras prăjit în crustă de mălai, mujdei de usturoi şi mămăliguţă. Mă întreabă dacă data viitoare o iau şi pe ea, că tare fain trebuie să fie la pescuit. În gând îmi spun că poate după ce iau nişte lecţii de pescuit, dar din gură iese versiunea scurtă: sigur iubita mea, te iau!
FOTO: Sony DSC-H3
AUDIO: Cântecul pescarului
Câteva secunde mai târziu, în jur de 3.600, suntem pe malul ei. Instalăm echipamentul, aruncăm nada, deschidem o bere şi.. aşteptăm. Este pentru prima dată când venim aici, iar speranţele sunt mari. Pentru că numele real îmi scapă cu desăvârşire, îi voi spune "Guvidele". Distanţa aproximativă până la acest rai al pescarilor: 50 de km.
Sunetele emise de natura plină de viaţă sunt în armonie, astfel că broaştele ce orăcăie, greierii ce cântă, raţele ce măcăne şi vântul ce adie printre crengile plecate ale sălciilor creează o atmosferă foarte plăcută. Doar urările de "fir întins" ale unor pescari ce abia ajung pe baltă, alături de piuitul senzorilor lansetelor perturbă din când în când liniştea.
"Ceva" se tot joacă la pluta uneia dintre undiţe, dar nu o scufundă suficient cât să merite prea multă atenţie. Până spre după-masă nu mai mişcă nimic, când, din senin, trage!! Simt cum opune rezistenţă, dar îl dovedesc şi îl scot la mal. Ce să vezi, "monstrul" e un pui de biban, cam cât degetul arătător de mare. Zâmbesc tâmp.. ştii cum e, zâmbetul ăla când faţa ta nu poate exprima alt sentiment decât acela de fericire. Momentul ăla când oamenii se uită în stânga şi în drepta să vadă de ce zâmbeşti, şi nu găsesc motivul. Eliberez peştele şi decid să pun o momeală nouă, porumb cu aromă de căpşuni. O decizie bună, pentru că imediat reuşesc o nouă captură. Ia să vedem, ce am prins de data asta? O roşioară.. frumoasă foc, dar mică, cam cât un sfert de palmă. O las să mai crească şi schimb iar momeala, pun o râmă grasă. E atât de energică încât leagă prietenii imediat ce ajunge pe fundul lacului. Trag vânjos de undiţă şi în câteva clipe ne privim ochi în ochi pentru prima oară, eu şi babuşca. Chiar dacă nu e peştişorul de aur, îi spun dorinţa şi apoi îi dau drumul.
Iubita parcă simte că sunt pe "val" şi mă sună. Întreabă câte kilograme am prins până acum. Atent la pluta ce joacă în continuare pe luciul apei, şi mai puţin la întrebarea ei, ajung să răspund: 3! E impresionată, nu credea că sunt un aşa bun pescar. Îmi pică fisa şi vreau să lămuresc confuzia, dar cum laudele continuă, decid să o las aşa cum a picat, încrezător fiind că voi recupera. Vârful undiţei se îndoaie din nou, pluta se scufundă.. e crap, fără discuţie! Nici nu aştept să îl trag bine din apă că îi şi trimit mesaj: 4! Eu cu gândul că am prins 4 peşti, nu 4 kilograme cum are ea impresia.. mda, iar am făcut-o de oaie. Mă concentrez şi aduc la mal o.. crenguţă.. na' belea! Nu ştiu cum o să o scot la capăt cu iubita, dar o să mă gândesc la o modalitate.
Seara se apropie şi n-am prins nimic. Începem să căutăm un loc unde să amplasăm cortul.
N-a fost să fie pe zi, dar la noapte, când e rece, o să prindem la greu. Ţânţarii încep să bâzâie şi să ne atace necontenit, sunt extrem de mulţi. Şi nici spray-ul nu l-am luat. Orice sacrificiu merită însă făcut pentru captura cea mare! Cu toatea astea, până dimineaţă, acţiune puţină spre deloc. Pesemene că au făcut şi ei nani. Devine foarte clar că acum, în zorii zilei, e momentul nostru. Găsim două locuri în stufăriş.
Flancul stâng:
Flancul drept:
Deodată aud un cântecel: "În oceanul Pacific locuia un peşte mic, şi pe coada lui scria, ieşi afară dum-nea-ta!". Un caras de toată frumuseţea, bravo!
Revin la locul meu, cu speranţa că voi reuşi totuşi să prind ceva. Şi chiar aşa se şi întâmplă, un rac se agaţă de cârlig. Apoi încă unul, şi încă unul, şi încă unul. Sunt destul de mici, dar dacă tot am noroc la ei, poate iese de o masă. În scurt timp am o cantitate suficientă, astfel că fac un foc, îi arunc în jar şi apoi mă bucur de un mic dejun copios.
Observ că mai avem multă nadă, aşa că încep să arunc cu ea în toate părţile, să ademenesc peştele. Ştiu că există, pentru că îl văd cum face sărituri, spre disperarea noastră. Cum însă nu avem sorţi de izbândă, la amiază începem să strângem echipamentul.
Surprind, înainte de a pleca, un frumos crin de baltă:
Plecăm spre Bucureşti, dar eu ştiu că am o problemă căreia trebuie să îi găsesc rezolvarea. Curând zăresc şi soluţia pe partea stângă, o pescărie. Oprim de îndată şi cumpăr 4 kilograme de caras proaspăt, ca orice pescar ce nu a avut succes pe baltă, dar care nu vrea să dezamăgească aşteptările. În parcarea de lângă bloc un vecin vede peştele ce se zbate încă în juvelnic şi mă bate, cu admiraţie, pe umăr. La ce l-ai prins, întreabă. Îi răspund: la talent vecine.. la talent. Ajung acasă şi se bucură la vederea lui, mai ales că ea ştie că a fost prins de mâna mea. Urmează desigur un ospăţ pe cinste: caras prăjit în crustă de mălai, mujdei de usturoi şi mămăliguţă. Mă întreabă dacă data viitoare o iau şi pe ea, că tare fain trebuie să fie la pescuit. În gând îmi spun că poate după ce iau nişte lecţii de pescuit, dar din gură iese versiunea scurtă: sigur iubita mea, te iau!
FOTO: Sony DSC-H3
AUDIO: Cântecul pescarului
Comments
Post a Comment