Câteva rânduri despre mine


Salutare!

😺 Prietenii mei sunt turmentaţi atât de des încât îmi greşesc numele de fiecare dată când ne întâlnim la câte o plimbare. Ultima dată mă strigau Cristi, încântat de cunoştinţă!

🎁 Am 20 de primăveri împlinite pe fiecare picior, astfel că vă invit la bairamul de majorat. Îmi plac ceasurile şi biletele de avion dus-întors achitate. O să mă surprindeţi, ştiu!

💔 Pentru că s-a săturat de aşteptat, sunt necăsătorit. Când mi-am luat inima în dinţi şi am vrut să fac propunerea aveam să constat că era mult prea târziu. Planificasem totul până la ultimul detaliu, cumpărasem inelul şi biletele pentru Veneţia, aveam de gând să o surprind, dar în cele din urmă eu am fost cel surprins.

📚 Apreciez o carte bună şi parfumul paginilor acesteia. Ultima lectură: "Fiul risipitor"de Radu Tudoran. Povestea Evei emoţionează şi captează atenţia atât de mult încât efectiv nu te poţi opri din citit.

🌄 Iubesc natura, muntele în mod deosebit, cu ai săi rododendroni. Felul în care se simte vântul rece de pe platou pe spatele asudat în urma ascensiunii, ei bine, nu poate fi descris în cuvinte.

🎾 Tenisul de câmp e un sport ce mi-ar fi plăcut să îl fi descoperit la o vârstă mai fragedă. Am început să joc abia pe la 20 de ani, din nefericire mult prea târziu pentru a mai putea face performanţă, în pofida talentului. Urmează îndeaproape ciclismul şi motociclismul.

🗼 Îmi place foarte mult să călătoresc. Consider că aceste amintiri ne rămân fiecăruia dintre noi până la capătul drumului, astfel încât te sfătuiesc să nu mai amâni excursia la care visezi.

Comments

Popular Posts