TENIS DE CÂMP - Rivalitatea
Noapte senină de Aprilie, restaurant, faţă de masă imaculată, tacâmuri de argint, câţiva maci într-o delicată vază de porţelan, un pahar de vin roşu lângă o salată de gogoşari muraţi. Până mă dumiresc ce anume lipseşte din acest peisaj, arunc un ochi prin jur. Primul lucru care îmi atrage atenţia este licărirea flăcării din lampa de gaz ce parcă dansează pe acordurile violonistului acompaniat de orchestră. Mobila pare desprinsă dintr-un conac boieresc, masivă şi cu personalitate. Pereţii sunt îmbrăcaţi într-un tapet cu motive florale, iar tavanul alb este susţinut de câteva grinzi transversale de lemn, lucru ce oferă o notă elegantă localului. Parchetul masiv de frasin, deşi foarte bine întreţinut, scârţâie la apropierea ospătarului. Identific cu această ocazie şi piesa lipsă.. friptura de vită în sânge cu garnitură de cartofi copţi la cuptor. Senzaţia de foame este atât de intensă încât abia reuşesc să controlez impulsul barbar de a o apuca cu două mâini şi de a muşca cu sete din ea, lăsând astfel sângele bovinei să se scurgă pe barbă şi cămaşă. Mă felicit pentru faptul că evit să provoc şoc şi groază printre ceilalţi participanţi la dineu şi savurez bucatele respectând întru totul codul bunelor maniere. Acum, acum îmi surâde ideea unui whiskey şi a unui trabuc pe terasă. Zis şi făcut, dau să înlătur şervetul de pe genunchi şi constat cu stupoare că, în locul pantofilor de lac, am.. adidaşi. Mă uit pe crac în sus.. pantaloni de trening. Devin palid în momentul în care simt gluga hanoracului, ai de plm.. ce s-a întâm..
Ţzârr ţzârr, mă trezeşte alarma telefonului. Ce a fost asta, un vis? Mă uit pe fereastră, e noapte, iar ceasul indică ora 05.00! Oare am băut? Şi dacă răspunsul este da, cât? Sunt confuz şi vreau să mă bag înapoi în pat, dar la vederea rucsacului de tenis lucrurile devin clare. Am fost atât de obosit aseară după cele câteva zeci de seturi încât atunci când am ajuns acasă am picat lat în secunda doi, fără să mai apuc să fac duş sau să îmi schimb hainele. Acum însă este dimineaţă şi trebuie să mă grăbesc dacă vreau să prind liber unul dintre cele trei terenuri. Dat fiind faptul că accesul este gratuit, regula de bază este simplă: primul venit, primul servit! Suprafaţa nu este cea ideală, de zgură sau iarbă, dar cimentul are avantajul de a creşte pasul jocului şi, îmi repet, este moca!
Îl văd şi fac un sprint, dar nu reuşesc să prind vagonul înţesat de călătorii matinali ce tocmai părăseşte staţia de tramvai. Cât timp îl aştept pe următorul fac puţină mişcare pe o piesă antrenantă ce răsună în căştile mp3 player-ului, pun link-ul la final. Aerul este destul de rece, iar băieţii ce se apropie de mine, abia ieşiţi din club după ţoale şi vocabular, sunt sigur că îl resimt cel mai bine. Unul dintre ei mă întreabă dacă am o ţigară. Nu apuc să îi răspund, că altul şi zice: "nu are, nu vezi că e sportiv?". Mă amuză afirmaţia, dar le confirm că într-adevăr nu am. Un sfert de oră mai târziu ajung la teren. Adversarul, dar în acelaşi timp şi prietenul meu, mă aşteaptă să montăm fileul. Râde şi glumeşte, crede că astăzi e ca ieri, când era victorios. Habar nu are ca eu aseară am mâncat friptură în sânge şi că am băut vin, al meu e!! Încep atacul, întâi psihologic: "Tot cu racheta aia din lemn de pe vremea lui Năstase vrei să joci? Apropo, vezi ca ţi s-a descompus racordul!". Asta din urmă îl enervează de fiecare dată, mai ales că ştie cât de sensibil la vreme este firul natural.
Continui.. vezi colţul ăsta? Aici iţi dau asurile, bagă de seamă!
Primele patru seturi îi aparţin, dar pe măsură ce înaintăm în joc şi mă încălzesc, revin şi notez în dreptul meu şase seturi. Continuăm în acest ritm preţ de câteva ore, după care facem o pauză înainte de partida "oficială".
Lovesc tare şi precis, astfel că scorul înclină mult în favoarea mea. Nici el însă nu se lasă mai prejos, şi reuşim chiar să strângem ceva spectatori care aplaudă la punctele mai spectaculoase. Dacă am avea un arbitru şi câţiva copii de mingi, mai că am putea să tăiem bilete. Rivalul meu încearcă din răsputeri să revină în joc, dar n-are ce-mi face, am mâncat carne roşie şi sunt pe val! Hai la cişmea să ne răcorim îmi zice, şi apoi vezi tu răsturnare de situaţie, mai ceva ca la meciul de fotbal dintre Foresta Fălticeni şi Dinamo Bucureşti.
Următoarele seturi sunt lungi şi grele, dar reuşesc să obţin victoria! Mă felicită în timp ce îmi strânge mâna şi îmi promite că mâine dimineaţă lucrurile vor fi diferite, aşa că aş face bine să mă odihnesc. Sigur prietene drag, aştept cu nerăbdare confruntarea noastră de la răsăritul zorilor. Fie ca cel mai bun să câştige!
FOTO: Sony DSC-W300
AUDIO: Cântec de bună dimineaţa
VIDEO: Momente amuzante din tenis
Ţzârr ţzârr, mă trezeşte alarma telefonului. Ce a fost asta, un vis? Mă uit pe fereastră, e noapte, iar ceasul indică ora 05.00! Oare am băut? Şi dacă răspunsul este da, cât? Sunt confuz şi vreau să mă bag înapoi în pat, dar la vederea rucsacului de tenis lucrurile devin clare. Am fost atât de obosit aseară după cele câteva zeci de seturi încât atunci când am ajuns acasă am picat lat în secunda doi, fără să mai apuc să fac duş sau să îmi schimb hainele. Acum însă este dimineaţă şi trebuie să mă grăbesc dacă vreau să prind liber unul dintre cele trei terenuri. Dat fiind faptul că accesul este gratuit, regula de bază este simplă: primul venit, primul servit! Suprafaţa nu este cea ideală, de zgură sau iarbă, dar cimentul are avantajul de a creşte pasul jocului şi, îmi repet, este moca!
Îl văd şi fac un sprint, dar nu reuşesc să prind vagonul înţesat de călătorii matinali ce tocmai părăseşte staţia de tramvai. Cât timp îl aştept pe următorul fac puţină mişcare pe o piesă antrenantă ce răsună în căştile mp3 player-ului, pun link-ul la final. Aerul este destul de rece, iar băieţii ce se apropie de mine, abia ieşiţi din club după ţoale şi vocabular, sunt sigur că îl resimt cel mai bine. Unul dintre ei mă întreabă dacă am o ţigară. Nu apuc să îi răspund, că altul şi zice: "nu are, nu vezi că e sportiv?". Mă amuză afirmaţia, dar le confirm că într-adevăr nu am. Un sfert de oră mai târziu ajung la teren. Adversarul, dar în acelaşi timp şi prietenul meu, mă aşteaptă să montăm fileul. Râde şi glumeşte, crede că astăzi e ca ieri, când era victorios. Habar nu are ca eu aseară am mâncat friptură în sânge şi că am băut vin, al meu e!! Încep atacul, întâi psihologic: "Tot cu racheta aia din lemn de pe vremea lui Năstase vrei să joci? Apropo, vezi ca ţi s-a descompus racordul!". Asta din urmă îl enervează de fiecare dată, mai ales că ştie cât de sensibil la vreme este firul natural.
Continui.. vezi colţul ăsta? Aici iţi dau asurile, bagă de seamă!
Primele patru seturi îi aparţin, dar pe măsură ce înaintăm în joc şi mă încălzesc, revin şi notez în dreptul meu şase seturi. Continuăm în acest ritm preţ de câteva ore, după care facem o pauză înainte de partida "oficială".
Lovesc tare şi precis, astfel că scorul înclină mult în favoarea mea. Nici el însă nu se lasă mai prejos, şi reuşim chiar să strângem ceva spectatori care aplaudă la punctele mai spectaculoase. Dacă am avea un arbitru şi câţiva copii de mingi, mai că am putea să tăiem bilete. Rivalul meu încearcă din răsputeri să revină în joc, dar n-are ce-mi face, am mâncat carne roşie şi sunt pe val! Hai la cişmea să ne răcorim îmi zice, şi apoi vezi tu răsturnare de situaţie, mai ceva ca la meciul de fotbal dintre Foresta Fălticeni şi Dinamo Bucureşti.
Următoarele seturi sunt lungi şi grele, dar reuşesc să obţin victoria! Mă felicită în timp ce îmi strânge mâna şi îmi promite că mâine dimineaţă lucrurile vor fi diferite, aşa că aş face bine să mă odihnesc. Sigur prietene drag, aştept cu nerăbdare confruntarea noastră de la răsăritul zorilor. Fie ca cel mai bun să câştige!
AUDIO: Cântec de bună dimineaţa
VIDEO: Momente amuzante din tenis
Comments
Post a Comment